Cum să întreții culorile naturale
Culorile sunt naturale, sunt sensibile dar rezistă în timp, nu se duc la prima spălare. Tratează țesătura cu grijă și atenție, ca pe ceva viu și sensibil, poate chiar prețios. Poți spăla oricare dintre produse cu mâna sau la mașina de spălat la program scurt. Este important să folosești un detergent soft și să nu folosești detergenți sau substanțe puternice sau pentru albire. Nu recomand curățarechimică (dry cleaning). Usucă într-un loc ferit de lumina directă a soarelui. Lâna este extrem de termoreglabilă, firele de nouă generație îți asigură confort termic atât când este cald, cât și când este frig. Poți purta un produs din lână pe tot parcursul anului. Dacă produsul pe care l-ai cumpărat este din lână sau cașmir, nu necesită spălări dese. Lâna Merino are proprietăți de autocurățare și antibacteriene, este rezistentă la pete și la mirosuri. Cea mai simplă formă de curățare este prin aerisire: lasă produsul afară să respire, dar nu direct în soare. Îl poți spăla rar, preferabil de mână cu apă cât mai rece, sau la mașina de spălat cu programul pentru lână (cu rotații reduse). Utilizează detergent pentru lână sau detergent bio cu enzime. Usucă produsul orizontal, pe un prosop, pe suportul de uscat rufe și nu prin agățare.
Ce este tehnologia ecoprint?
Creații unice și irepetabile -Îmi doream de mulți ani să învăț tehnica ecoprint sau botanical print. Pentru mine, era ceva deosebit de frumos. Mă întrebam cum ar fi dacă aș avea la geamuri jaluzele imprimate cu plante adevărate - pigmenți naturali, delicați, fabricați de natura însăși. Îmi imaginam soarele după-amiezii filtrat prin acele culori, mă vedeam contemplând frumusețea subtilă, nestandardizată, a fiecărei frunze. Mă vedeam, apoi, purtând haine înfrumusețate prin ecoprint. Mi se păreau simple, grațioase, pure și, în același timp sofisticate, rafinate dar și funky.
În era copy-paste și a vitezei, metoda imprimării cu plante este exact opusul. Ecoprintul e prin definiție un meșteșug lent, artizanal și sustenabil. Pentru mine, e o formă aprofundată de a cunoaște plantele și o continuă lecție de botanică. E un meșteșug alchimic, pe care îl deprinzi prin experiment și răbdare, prin observație și curiozitate. Un produs imprimat cu plante nu poate fi altfel decât unic, nereplicabil, irepetabil. Ecoprintul este un parteneriat între mine și natură, în care natura aduce mereu în ecuație propriile variabile, propria personalitate.
Produsul final se naște prin interacțiunea unei mulțimi de factori și pot fi folosite multe tehnici de imprimare. Plantele care conțin tanini, de exemplu, se imprimă mai bine. Contează foarte mult dacă frunzele sau florile sunt proaspete sau uscate sau anotimpul în care sunt culese, pentru că seva plantei e diferită în funcție de anotimp. Imprimarea se face printr-un proces de fierbere în apă sau în aburi. Timpul de fierbere și pH-ul apei vor influența rezultatul final. Tehnica de pregătire a materialului cu diferite soluții, și timpii de imprimare, în funcție de greutatea materialelor, sunt de asemenea parte din toată această alchimie și colaborare cu natura. E un proces laborios, în care organizarea, disciplina și studiul continuu sunt decisive. Se spune că uneori călătoria e cea care-ți arată destinația. Aici, în Vale, m-am îndrăgostit de călătorie - de procesul în sine de a imprima cu plante.